Din valurile vremii...
de Mihai Eminescu(2002)
1 min lectură
Mediu
Din valurile vremii, iubita mea, rasai
Cu bratele de marmur, cu parul lung, balai -
Si fata stravezie ca fata albei ceri
Slabita e de umbra duioaselor dureri!
Cu zimbetul tau dulce tu mingii ochii mei,
Femeie intre stele si stea intre femei
Si intorcindu-ti fata spre umarul tau sting,
In ochii fericirii mă uit pierdut si plâng.
Cum oare din noianul de neguri să te rump,
Să te ridic la pieptu-mi, iubite inger scump,
Si fata mea în lacrimi pe fata ta s-o plec,
Cu sarutari aprinse suflarea să ti-o-nec
Si mâna friguroasa s-o incalzesc la sin,
Aproape, mai aproape pe inima-mi s-o tin.
Dar vai, un chip aievea nu esti, astfel de treci
Si umbra ta se pierde în negurile reci,
De mă gasesc iar singur cu bratele în jos
In trista amintire a visului frumos...
Zadarnic dupa umbra ta dulce le intind:
Din valurile vremii nu pot să te cuprind.