La Bucovina
de Mihai Eminescu(2005)
1 min lectură
Mediu
N-oi uita vreodată dulce Bucovină,
Geniu-ți romantic munții de lumină,
Văile în flori,
Râuri resăltînde printre stânce nalte,
Apele lucide-n dalbe diamante
Peste câmpii-n zori.
Ale sorții mele plângeri și surâse,
Îngânate-n cânturi îngânate-n vise
Tainic și ușor,
Toate-mi trec prin gandu-mi, trec pe dinainte,
Inima mi-o fură și cu dulci cuvinte
Îmi șoptesc de dor
Numai lângă sânu-ți geniile rele,
Care îmi descântă firul vieții mele
Parcă dormita;
Mă lăsară-n pace, ca să cânt în lume,
Să-mi visez o soartă mândră de-al meu nume
Și de steaua mea.
Când pe bolta brună tremură Selene,
Cu un pas melodic, cu un pas alene
Lin în calea sa,
Eol pe-a sa arpă blând răsunătoare
Cânt-a nopții dulce, mistică cântare,
Cânt din Valhala.
Atunci ca și silful ce n-adoarme-n pace,
Inima îmi bate, bate, și nu tace,
Tremură ușor,
În fantazii mândre ea își face cale,
Peste munți cu codri, peste deal și vale
Mână al ei dor.
Mână doru-i tainic colo, înspre tine,
Ochiul îmi sclipește, genele-mi sunt pline,
Inima mi-e grea;
Astfel, totdeauna când gândesc la tine,
Sufletul mi-apasă nouri de suspine,
Bucovina mea!