Nu voi mormânt bogat
de Mihai Eminescu(2003)
1 min lectură
Mediu
Nu voiu mormânt bogat,
Cântare și flamuri,
Ci-mi âmpletiți un pat
Din tinere ramuri;.
Si nime-n urma mea
Nu-mi plângă la creștet,
Frunzișului veșted
Doar vântul glas să-i dea.
In liniștea sării
Să mă-ngropați, pe când
Trec stoluri greu zburând
La marginea mării.
Să-mi fie somnul lin
Si codrul aproape,
Lucească cer senin
Eternelor ape,
Care din văi adânci
Se-nalță la maluri,
Cu brațe de valuri
S-ar atârna de stinci -
Si murmură-ntr-una
Când spumegând recad;
Iar pe păduri de brad
Alunece luna.
Reverse dulci scântei
A tot știutoarea,
Deasupra-mi crengi de tei
Să-și scuture floarea.
Ne mai fiind pribeag
De-atunci înainte,
Aduceri-aminte
M-or coperi cu drag
Si stinsele patemi
Le-or troieni căzând,
Uitarea întinzând
Pe singuratate-mi.