Rugăciunea unui Dac
de Mihai Eminescu(2006)
2 min lectură
Mediu
Pe cînd nu era moarte, nimic nemuritor,
Nici sîmburul luminii de viață dătător,
Nu era azi, nici mîne, nici ieri, nici totdeauna,
Căci unul erau toate și totul era una;
Pe cînd pămîntul, cerul, văzduhul, lumea toată
Erau din rîndul celor ce n-au fost niciodată,
Pe-atunci erai Tu singur, încît mă-ntreb în sine-mi:
Au cine-i zeul cărui plecăm a noastre inemi?
El singur zeu stătut-au de-a fi zeii
Și din noian de ape puteri au dat scânteii,
El zeilor dă suflet și lumii fericire,
El estea-al omenimei izvor de mîntuire:
Sus inimile voastre! Cîntare aduceți-i,
El este moartea morții și învierea vieții!
Și el îmi dete ochii să văd lumina zilei,
Și inima-mi umplut-au cu farmecele milei,
În vuietul de vînturi auzit-am al lui mers
Și-a glas purtat de cîntec simții duiosu-i viers,
Și tot pe lîngă-acestea cerșesc înc-un adaos:
Să-ngăduie întrarea-mi în vecinicul repaos!
Să blesteme pe-oricine de mine-o avea milă,
Să binecuvinteze pe cel ce mă împilă,
S-asculte orice gură, ce-ar vrea ca să mă rîdă,
Puteri să puie-n brațul ce ar sta să mă ucidă,
Ș-acela între oameni devină cel întîi
Ce mi-ar răpi chiar piatra ce-oi pune-o căpătîi.
Gonit de toată lumea prin anii mei să trec,
Pîn’ ce-oi simți că ochiu-mi de lacrime e sec,
Că-n orice om din lume un dușman mi se naște,
C-ajung pe mine însumi a nu mă mai cunoaște,
Că chinul și durerea simțirea-mi a-mpietrit-o,
Că pot să-mi blestem mama, pe care am iubit-o-
Cînd ura cea mai crudă, mi s-a părea amor...
Poate-oi uita durerea-mi și voi putea să mor.
Străin și făr’ de lege de voi muri-atunce
Nevrednicul-mi cadavru în uliță l-arunce,
Ș-aceluia, Părinte, să-i dai coroană scumpă,
Ce-o să amuțe cînii, ca inima-mi s-o rumpă,
Iar celui ce cu pietre mă va izbi în față,
Îndură-te, stăpîne, și dă-i pe veci viață!
Astfel numai, Părinte, eu pot să-ți mulțumesc
Că tu mi-ai dat în lume norocul să trăiesc.
Să cer a tale daruri, genunchi să frunte plec,
Spre ură și blestemuri aș vrea să le înduplec,
Să simt că de suflare-ți suflarea mea se curmă
Și-n stingerea eternă dispar fără de urmă!