Singuratate
de Mihai Eminescu(2002)
1 min lectură
Mediu
Cu perdelele lasate
Sed la masa mea de brad,
Focul pilpiie în soba,
Iara eu pe ginduri cad.
Stoluri, stoluri trec pin minte
Dulci iluzii. Amintiri
Tiriiesc încet ca greieri
Printre negre, vechi zidiri,
Sau cad grele, mingiioase
Si se sfarma-n suflet trist,
Cum în picuri cade ceara
a picioarele lui Crist.
In odaie prin unghere
S-a tesut paienjenis
Si prin cartile în vravuri
Umbla soarecii furis.
In aceasta dulce pace
Imi ridic privirea-n pod
Si ascult cum invelisul
De la carti ei mi le rod.
Ah! de cite ori voit-am
Ca să spinzur lira-n cui
Si un capat poeziei
Si pustiului să pui;
Dar atuncea greieri, soareci,
Cu usor-maruntul mers,
Readuc melancolia-mi,
Iara ea se face vers.
Citeodata... prea arare...
A târziu când arde lampa,
Inima din loc îmi sare,
Când aud ca suna cleampa...
Este Ea. Desarta casa
Dintr-o data-mi pare plina,
In privazul negru-al vietii-mi
E-o icoana de lumina.
Si mi-i ciuda cum de vremea
Să mai treaca se indura,
Când eu stau soptind cu draga
Mina-n mâna, gura-n gura.