Scrisoare către Veronica Micle
de Mihai Eminescu(2005)
2 min lectură
Mediu
Constanța, 16 iunie 1882
Draga mea Veronică,
Iartă-mă că nu ți-am scris de atâta timp, dar am întârziat la Giurgiu, la Costinescu, unde am scăpat o dată vaporul, care nu pleacă decât de trei ori pe săptămână, și am venit aci, unde posta nu pleacă în toate zilele. Am venit ieri și am făcut deja două băi de mare, cari promit a-mi face mult bine, deși pe-aici e frig încă și apa mării nu e destul de caldă pentru băi. De-aceea sunt unul din cei dintâi sosiți aci pentru băi și nimeni nu se scaldă încă afară de mine.
N-o să stau aci decât vro zece zile și apoi iar mă-ntorc la București.
O să mă-ntrebi ce efect mi-a făcut marea, pe care-o văz pentru-ntâia oară? Efectul unei nemărginiri pururea mișcate. Dar, abia de două zile aici, n-am văzut-o în toate fețele – căci ea e schimbăcioasă la coloare și în mișcări, de unde unii autori o și compară cu femeia.
Costanța sau Chiustenge este un mic orășel, dar îndestul de frumos. Nu are a face deloc cu Rusciucul. Casele au oarecare eleganță în clădirea lor, căci piatra e ieftină aci și clădirile sunt din piatră patrată, iar primăria, de când stăpânesc românii și există un consiliu comunal, a făcut foarte mult pentru orânduiala și înfrumusețarea orașului. O terasă pe țărmul înalt dă o frumoasă priveliște pe toată întinderea mării și, când luna e deasupra apei, ea aruncă un plein de lucire slabă, care plutește pe-o parte a apei. Restul rămâne în întunerec, și noaptea marea își merită numele ei de neagră.
Viata e cam scumpă aci, dar nu atât de exagerat de scumpă precum mi se descria, mai ales de când s-au deschis câteva oteluri. La anul să știi că venim amândoi aci, căci băile de mare întăresc și grăbesc bătăile inimei. Cu toate că omul pare a întineri de ele, privirea mării liniștește, mai ales sufletele furtunoase.
Șed într-o mansardă și privirea mi-e deschisă din două părți asupra mării, pe care aș vrea să plutesc cu tine. Dar aceasta nefiind cu putință, te sărut cu dulce, draga mea Veronică, și rămân al tău Eminescu.
al tău
Eminescu
Adresa mea: Chiustenge (Constanța) Hôtel d’Angleterre
\"Vârful nalt al piramidei ochiul meu abia-l atinge...
Lâng-acest colos de piatră vezi tu cât de mică sunt
Astfel tu-n a cărui minte universul se răsfrânge,
Al tău geniu peste veacuri rămâne-va pe pământ.
Și dorești a mea iubire... Prin iubire pân-la tine
Să ajung și a mea soartă azi de soarta ta s-o leg,
Cum să fac! Cand eu micimea îmi cunosc atât de bine,
Când măreața ta ființă poate nici n-o înțeleg.\"
Când, în 1879, se stinge la Iași soțul ei, Ștefan Micle, lasând-o săracă, fără sprijin material, Veronica vine la București. Timp de mai bine de o lună, împreună cu Emin (cum îl alinta), luptă pentru obținerea unei pensii. Pe stradă, el o prezenta amicilor drept logodnică. Se gândesc să se căsătorească, însă Maiorescu(Demiurgul) și junimiștii afirmă că, dacă poetul se însoară, \"nu va mai plânge așa frumos\".
\"Hyperion, ce din genuni
Răsai c-o-ntreagă lume,
Nu cere semne și minuni
Care n-au chip și nume.
Tu vrei un om să te socoți,
Cu ei să te asameni?
...........................
Iar tu, Hyperion, rămâi
Oriunde ai apune...
Cere-mi cuvântul meu dintâi –
Să-ți dau înțelepciune?
..............................
Și pentru cine vrei să mori?
Întoarce-te, te-ndreaptă
Spre-acel pamânt rătăcitor
Și vezi ce te asteaptă.\"
În 1883, când Eminescu s-a îmbolnăvit, Veronica Micle a căutat să-i fie de folos, făcând tot ce a putut spre a-i alina suferința și a-i asigura o bună îngrijire. Eminescu a îndrumat-o pe Veronica Micle să compună poezii și i-a apreciat creația. Cele mai valoroase poeme oglindesc dragostea ei pentru Eminescu, cu momente pasionale, bucurii, supărări, mărturisiri, melancolii, revolte, temeri, împăcări - un \"adevarat jurnal poetic\". Au valoarea sincerității și a unei grații de necontestat:
\"De câte ori am tresărit La fieșce mișcare,
Crezând că poate ai venit Tu, dulce arătare.
Ș-apoi de câte ori am plâns văzând că noaptea vine
Și lampa singură o-am stins, Iubire, fără tine\".
După stingerea Luceafărului, regretele o stăpânesc pe Veronica. Pleacă la Mănăstirea Văratec. Tulburată, parcă-l vede pe Emin în oglinda pârâului de munte.
Dorind să se ducă dincolo…se stinge la doar două săptămâni după…
Prin moarte, s-a logodit cu Eminescu pentru veșnicie…