Madrigal
de Nichita Stănescu(2003)
1 min lectură
Mediu
Se întristase ea atât de delicat
că respingeam mâncarea
lăsându-mă înfometat,
cum e de soare zarea.
Un val de mare grațios
se răsucea în spume,
eu stam solemn și fioros
înconjurat de pume.
Dădeam în jos brațul meu stâng
scăpând din degete inele,
zmaraldul zornăia nătâng
pe lespezi și podele.
Și deodată, ah, vai mie!
am început să o miros,
la mii, de mii, de mii, de mile,
chipul ei era frumos.
Și-atunci, cu brațul drept cerui lăută,
să cânt cu desperare,
apropierea ei tăcută
și marea ei îndepărtare.