Adina Stoicescu

Cenaclul de Seară și Cenaclul Orfeon vă invită la o nouă sesiune deschisă - sâmbătă, 24 noiembrie 2007, orele 17.30 - în Rotonda Muzeului Național al Literaturii Române, din Bulevardul Dacia nr.

Frunza de stejar a Cenaclului de seară „Sufletul de azi n-a uitat să deschidă ochii și să privească, dar a uitat în mare măsură ... mirarea” (Lucian Blaga) Sâmbăta aceasta Miralia, venită din

Frunza de stejar a Cenaclului de Seară “Arta nu are reguli, sau, dacă vreți, regula ei este să placă, să-l scape pe om de grijă ierarhică, să-l înalțe la idee, adică la Dumnezeu, să-i creeze

17.03.2006 Premiile de excelență ale Patrimoniului Românesc – 2006 Printr-o întâmplare fericită, am avut onoarea de a mă afla vineri, 17 martie, la Clubul Floreasca, la festivitatea de decernare a

* Clepsidră de vânt - Printre frunze o pană Înfruntă timpul * Frunze aprinse – Umbrele castanilor Duc taine spre nori

Ascult… nimic nu mișcă, numai vântul cu degete din ramuri desfrunzite mângâie tandru pe obraz pământul Doar razele de soare obosite schimbându-și fără grai veștmântul mă fac să simt ca nu

în întuneric doar coaja secundelor pocnind între dinți

senini, ochii aplaudă lumina jucându-se pe solzii apei

Cu bucuria regasirii intreaga vreau sa va transmit multumirile mele pentru trecerea voastra printre cuvintele de pe pagina mea si pentru semnele mai mult sau mai putin vizibile ale acestei

podul de piatră s-a dărâmat... piatră lângă piatră, tăcerile se-adună peste inima mea bătaia ei răzbate tot mai surdă prin noapte cercul de aur s-a rupt într-o parte ... a venit apa și l-a

Copacii iubesc atât de mult păsările încât în încercarea lor disperată de-a le urma cu-o zbatere de ramuri le cad frunzele

din coloșii de tăcere adunați pe cer în umbre picuri mari de doruri grele se strecoară printre raze și-aduc ierbii mângâiere din coloana vertebrală a iubirii infinite se-nfiripă cu miez verde nervii

Când mă-ntrebi fără sfială Cum e viața conjugală Þi-aș da un răspuns patetic - Într-un pat - dar n-ar fi etic. 1990

mă ard pe dinăuntru cioburi de lumină sfărâmată în mii de culori nefirești o harababura cromatică îmi curge prin vene sufletul tău mă doare disipat reumatic în oase cu dinții încleștați să

stârnind țipete de pasăre Phoenix în contraspațiul fără culoare oasele de onix scrâșnesc sub pașii noștri grei pe cele șapte perechi de aripi căzute la picioare secundele tremură violete și

pășesc în vârful buzelor pe podul palmei tale stângi. Prin înserarea ce se lasă, pe sub bariera cuvintelor, mă strecor spre casă. Dispunem de mijloace diferite de exprimare: tu ești

când sarea din talgerul stâng atârnă prea greu în balanță deschid ochiul drept și te-aștept refăcând echilibrul dintre dor și speranță când ziua cea lungă te-alungă iar noaptea te

umbra ta a rămas ca o hienă adulmecându-mi rănile deschise din care curg, în loc de sânge, vise ah, râsul ei sarcastic despică miezul nopții, ascuțit în timp ce eu măsor cu

pe buzele-n magnetică vibrare ușor întredeschise-n așteptare cuvintele s-au risipit privirile ni s-au curbat duios ne-am contopit sub cercul luminos format din două raze-mbrățișate ne

mi-atârn de gene zâmbetele la uscat raze de soare