Președintele Baudelaire
de Nichita Stănescu(2005)
2 min lectură
Mediu
Bolnav m-am dus la președintele Baudelaire.
Saturn îmi trecuse prin zodie
și disperat că absintul e interzis în localuri
și că,în genere,nici nu se mai fabrică
locuiam într-un spațiu de clor
și adeseori,scăpând frânele existenței,
lăsam să se crape sub osul frunții
frumosul meu creier cercetat de duhuri.
Îți pierzi propria ta obsesie,mi-a spus,
și i-am răspuns că de la o vreme sunt conectat,
și că întrețin legături cu uriașii,
un fel de Mercur purtător de vești proaste.
Președintele mi-a surâs lăsându-mi,pe un umăr,
scheletic brațul lui,amintindu-mi de faptul
că moartea,ea însăși,e o formă;
și este la fel de perisabilă ca toate celelalte forme.
El a deplâns alături de mine
situația jalnică a albatroșilor
și rărirea în lume a codrilor de simboluri,
degradarea cuvântului și versului alb.
Președintele era de părere că,pentru cei vii,
experiența tristeții
este nepotrivită,îngrijorânduse totodată de faptul
conectării mele prea repezi la Cosmos.
Oricum te sfărâmi,mi-a zis,
caută să îndelungești măcar stafia
vreunei stări de spirit coherente
transcrisă în bunul nostru endecasilab.
Stăteam cu fața vârâtă într-o floare violetă
și întrucâtva fanată de sudoarea președintelui
care hotărâse să doarmă o perioadă
cu fruntea pe ea.
Plouă prea des,mi-a spus președintele,
și asta face să sufere piatra
și legiunile monștrilor anexați
care,uneori,ne slujesc silabele poetice.
El a mai precizat că limba poezească
este amenințată de o aparență mult prea curentă,
și a deplâns îmreună cu mine
prea marele interes care se acordă
persoanelor fizice ale poeților.
Președintele Baudelaire și-a lăsat scheletul mâinii
pe umărul meu,și s-a interesat
dacă la următoarele alegeri voi mai avea de gând
să-l votez.
I-am spus că \"da\",și m-am despărțit
de el,conectat,ca să reintru
în acea atmosferă de clor,obosită,
în care îmi duc existența în ultima vreme.