rămăsesem din nou goală
timpul nu mai reușea
să îmi acopere rănile
ningea cu pietre,
ningea cu globuri de sticlă
pardoseala rece
îmi scrâșnea înțepător sub trup,
și nu reușeam
să zăresc
marea se deschidea deasupra mea
ca un ochi căprui
îmi scăpai printre degete
și de fiecare dată
curgerea cafelei
mi te aducea în palmă
negru, plin de taninuri
cădeam în mine
cădeam din
Oasele vânturilor scrâșnesc:
în vertexul lumii
s-a produs o fractură.
Bezna turtită pe cer
e o enormă pată de smoală
scuipată de aceiași vulcani
clocotind de ură
care ne investesc
noapte de
Privesc în tine
ca într-o stâncă găunoasă
și tot ce zăresc e depărtarea.
Linia groasă a orizontului
îți retează fruntea
de la răsărit la apus.
Jumătatea de sus este cerul.
Sumbru, tot mai
Va trebui să mai treacă un timp
până vom putea să uităm praful,ploaia,noroiul...
Și din nou curcubee de smoală vor împânzi cerul,
storcându-l de acuarelă,
până când vom uita să pictăm,
până când
E roșu în cuvânt
și-i toamnă totuși...
Þi-am căutat ieri chipul
pe spatele stâncilor
rămase de la facerea lumii
și n-am găsit nimic.
Þi-am ascultat glasul
în nisipurile ce se aștern
peste
Vlăstar speriat
într-o lume a bălăriilor!
Ce cauți tu aici?
Luna pe mări
pentru tine surâde.
Alb,ca un ou.
Către tine își rostogolește
ea în zodii
chipul mirat,
o mască a deznădejdii
În zadar încerci!
Sunt prea uscată de sevă ca apa vie să mai urce
vreodată să îmi inunde vinele vlăguite...
Lumea pe care am clădit-o cândva s-a năruit toată,
iar eu rătăcesc năucă pe străzi în
Oale vechi cu apă de ploaie.
Vânturi.
Pe vremuri, prin ganguri,
sub pietre uitată,
plângea odată iubirea.
Ce vină-avem că ni se face frig ?
Ce vină-avem că ne-au ferecat
după uși
Printre claxoane și iluzii,
printre autobuze și cântece uitate,
umbrite de aceleași clădiri din piatră galbenă,
străzile cresc în mine ca în
ziua când te-am întâlnit.
Te zăresc la capătul
Un Dumnezeu amnezic
își aprinde
noapte de noapte
țigara
în flăcările infernului.
Doar astfel îmi explic
rânjetul nefiresc
aruncat de stele în zodii.
Marea pe care navighez
zi de zi
Îi
Cad toamna cuvintele din noi
ca frunze încă vii din ramuri înghețate.
Cad peste noi cuvintele
lipsite de vlagă,
uscate de sens,
cad peste noi fără oprire,
plonjând resemnate-ntre ploi.
Se
Erai o coajă fără nume.
Noaptea spărgeam pietre.
Credeam că îți descopăr lumina.
Oh,embrionule!
Cine te-a uitat
printre ierburile astea înalte?
Cine ți-a așezat cărările
lângă ale mele?
Nu
La radio aceeași voce
veche dintotdeauna
anunță ora exactă.
Tic-tac!Tic-tac!
Ceasul din perete își agită
amenințător cele două limbi roșii.
Roșii ca sângele cailor.
Murgul cel tânăr,ah,
cum
Pasărea Phoenix și-a uitat cântecul.
Și-a înăbușit trilurile sub propria cenușă
și a uitat să renască.
Plouă din cer,plouă negru
cu funingine groasă și aripi de înger.
Plouă necontenit,plouă
Plouă cu sânge mov
din cerul odăii mele.
Gânduri mocnite
mi-au spart tâmpla
și se împrăștie lichid
pe podele.
Prin geamuri
bate vânt roșu,
bate vânt rece
cu zvon de glasuri nenăscute
și
Oare îmi ghicești tristețea
din spatele cuvântului?
Când mă săruți,
îmi simți tu
sfârșeala asta neagră
tremurându-mi în carne?
Aș vrea să îmi înfing coastele
în fața răutăcioasă a lunii,
să
Aceștia sunt pilonii minții:
negri,tăcuți,
atârnând
de bolta abruptă
ca un semn de întrebare.
Rugina mușcă din
inimile lor
ca un cal.
E atât de întuneric aici!
Mi-am rătăcit nordul.
Cu un
LB