rămăsesem din nou goală

rămăsesem din nou goală timpul nu mai reușea să îmi acopere rănile ningea cu pietre, ningea cu globuri de sticlă pardoseala rece îmi scrâșnea înțepător sub trup, și nu reușeam să zăresc semnele rămăsesem singură pe podeaua goală peste mine geaca străină uitată din seara precedentă ploua cu patimă, ploua cu disperare, încercam să-ți reinventez chipul și nu reușeam să regăsesc piesa lipsă ascunde paharul, închide farmaciile, trage obloanele, în spațiul ăsta bântuit de cețuri fumegoase cu miros de alcool turme celeste-și adapă neîmplinirile de la o vreme îmi aduc aminte cum alergam pe o linie paralelă cu universul nu ne intersectam decât într-un singur punct singurul coliniar cu soarele pornesc pe urmele tale fără să știu cât de mult sau puțin ne răspunde pământul atunci când îl străbatem cu tălpile goale și inima plină uneori, în nopțile monstruos de fierbinți și umede trenurile țipă tânguindu-se înfricoșător și rău prevestitoare atunci luna capătă chipul tău inima-mi bubuie frenetic în palme ritmul paroxistic în care curge aventura se transformă într-un urlet isteric adu defibrilatorul pompează atropină deschide ferestrele soarele a urcat deja pe cer și mi-e teamă să nu întârzii la întâlnirea noastră celestă între două orbite care tind să se respingă cu înverșunare la fiecare atingere de buze