Printre claxoane si iluzii

Printre claxoane și iluzii, printre autobuze și cântece uitate, umbrite de aceleași clădiri din piatră galbenă, străzile cresc în mine ca în ziua când te-am întâlnit. Te zăresc la capătul aleei, pasul lin, de felină la pândă, te îndrepți spre mine cu același zâmbet ,același pas, același strigăt anunțând începutul unei lupte din care nimeni nu iese niciodată învingător. Și ca în cartea de istorie, bătăliile au durat secole, oști s-au sfâșâiat între ele, țări au fost pustiite, dar nimeni nu a învins. Din când în când o stea se desprinde din ceruri și ninge peste noi cu lumini. Pentru clipa asta merită să înduri toate rănile. Odată la o sută de ani, în fiecare viață, ne întâlnim să purtăm aceleași războaie absurde, și tot ce se schimbă sunt doar cumplitele armuri, scuturile, lănciile, ...cuțite ...pistoale ...haine ușoare de stofă ...vorbe sticloase ...lacrimi. Apoi urmează tăcerea. Iubirea aleargă pe catalige pe aceleași străzi pline de noroi. Iubirea aleargă grăbită prin aceleași ganguri pustiite de vânturi, aceleași vânturi care de secole ne scriu -episod cu episod- POVESTEA.