Univers intrauterin

Interesant acest \"univers intrauterin\" in care autoarea se revolta,justificat sau nu,impotriva superficialitatii sau poate nepasarii persoanei iubite:
\"Aș vrea să îmi înfing coastele
în fața răutăcioasă a lunii,
să mușc din ea
până îmi voi ostoi
dorul de singurătate
și voi avea puterea
să înfrunt din nou diminețile.
Dar tu culegi cuvintele
doar la suprafața gândului,
și treci printre ele
fără să le atingi rotunjimile.
De zeci de ani
locuiești într-o coajă!
Tu nici măcar nu te-ai născut!\"
De remarcat cateva versuri ,care dau profunzime si culoare unui text,dupa parerea mea, bun:\"Aș vrea să îmi înfing coastele
în fața răutăcioasă a lunii,
să mușc din ea
până îmi voi ostoi
dorul de singurătate\"

Rudy Valentino

Laura, se vede in scrisul tau o forta aparte, aproape (nu vreau sa jignesc pe nimeni!) atipica poeziilor cu semnatura feminina. Imi place. Poezia asta, insa, desi exprima o traire clara, impetuoasa, are poticneli pe care, sunt sigur, le vei indrepta daca mai scri. Cateva dintre ele:
1/ \"sfârșeala asta neagră
tremurându-mi în carne\" - imagine confuza, sfarseala tremuranda... ce sa zic?
2/ \"Dar tu culegi cuvintele
doar la suprafața gândului,
și treci printre ele
fără să le atingi rotunjimile\" - mult prea direct spus, ca un repros adus dupa o intalnire ratata.
In schimb \"fața răutăcioasă a lunii\" mi-a placut.
O sa treaca si rautacelile astea :-)
Numai bine!
Arcturus.