Poezie
Arctic
1 min lectură·
Mediu
La radio aceeași voce
veche dintotdeauna
anunță ora exactă.
Tic-tac!Tic-tac!
Ceasul din perete își agită
amenințător cele două limbi roșii.
Roșii ca sângele cailor.
Murgul cel tânăr,ah,
cum își ridica înspre cer
pulpele zvelte!
Credea că o să răstoarne
Carul Mare.
L-au ucis.
Tot ce-a rămas din el,
coama roșcată și oasele albe.
Albe ca pereții odăii
în care m-au închis.
Afară lumea își continuă
nepăsătoare cursul,
surdă și oarbă.
Mașinile,stâlpii de telegraf,
casele cochete vopsite în roșu și galben,
lumea încremenită a vitrinelor.
Mă înfioară.
Eu nu am nimic
în comun cu flăcările.
Străluciri ca acestea mă ucid.
Lumea mea este arctică.
Acuma sunt un ghețar.
Mările nordului
îmi mușcă ostile din trup.
Cine este chipul ăsta
sculptat în mine?
Toată ziua îi simt
zvârcolirile răutăcioase,ura.
Zâmbetul ăsta negru îl cunosc,
l-am mai văzut cândva.
Zâmbetul negru
de pe fundul cutiei.
Din cartonul fotografiei
același chip
își trimite spre mine
căngile lacome.
La radio se anunță ora exactă:
Ding-dang!
Inima nu s-a oprit.
003.051
0