Vechi cântec soldățesc
de Nichita Stănescu(2005)
1 min lectură
Mediu
M-apasă luna peste față,
peste piept, peste memorie,
cu greutăți de platină, până când
scap din mână steagul de glorie.
Până când îmi îndoi genunchiul,
cu strigăt de ample rupturi,
ca un viaduct ascuțindu-se,
și plouând cu pietre peste păduri.
Până când îmi ridic călcâiul
pe care-l apăsam pe ora ta,
până când se-nnegrește singurătatea
care mă arginta.