Logica la animale(II)
de Nichita Stănescu(2009)
1 min lectură
Mediu
Ce să ne mai cântărim unul pe altul?
Eu sunt chiar adevărul;
a-ul este de culoare verde.
Atât am să-ți spun.
-Eu dorm pe șapte căței,
zise carul mare lehuz,
forța mea stă în laptele meu
el se suge cu ochiul.
-Nu sunt. De aceea
nu trebuie să depun mărturie!
Cine ești tu, am urlat, cine ești tu?
-Cel care am fost mâncat
de către străbunicul tău;
eu sunt cel care am îngrășat cu mine
pe bunica dogită a ierbii!
Sunt cel care a fost mâncat
de verdele ierbii
ca să se sature până se înverzește!
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Nichita Stănescu
- Tip
- Poezie
- An
- 2009
- Curent
- Neomodernism
- Cuvinte
- 96
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 18
- Actualizat
Cum sa citezi
Nichita Stănescu. “Logica la animale(II).” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/nichita-stanescu/poezie/logica-la-animaleiiIntrebari frecvente
Comentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
