Un soldat...
de Nichita Stănescu(2004)
1 min lectură
Mediu
Un soldat tinîndu-se cu mîinile
de marginea unui nor...
De bocancii lui, cu mîinile înclestate
se tine alt soldat. De bocancii lui
altul, apoi altul, apoi altul si altul,
si-asa pîna-n miezul pamîntului.
Eu ma las s-alunec pe sirul lor
ca pe-o frînghie,
si-alunecînd, cataramele
centurilor lor, îmi zgîrie fata.
Si-alunecînd, îmi zgîrie pieptul
si-alunecînd, alunecînd, îmi sfîsîie
fîsii de carne,
si-alunecînd, alunecînd ramîne din mine
numai scheletul.
Cînd în sfîrsit ajung, ma-ntind cu tîmpla
pe o piatra.
În timp ce dorm, fîsiile smulse
se-ntorc de sus si ma-nvelesc.
M-ajunge din urma si sîngele pierdut,
si durerea.
Deschid ochii, ma uit.
Coloana de soldati, nu se mai vede.
Probabil ca vîntul a-mpins-o
cu nor cu tot, în alta parte.
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Nichita Stănescu
- Tip
- Poezie
- An
- 2004
- Curent
- Neomodernism
- Cuvinte
- 119
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 25
- Actualizat
Cum sa citezi
Nichita Stănescu. “Un soldat....” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/nichita-stanescu/poezie/un-soldatIntrebari frecvente
Comentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.