Cântec de lună nouă
Argotice (1955)
de Nichita Stănescu(2005)
1 min lectură
Mediu
Incet, sub pașii ceasului venit,
se sterge, sur, noptirea-albastră
...și tot mai e ceva neîmplinit
și singur, în iubirea noastră...
Poate că doina asta veche
tăcerile le cerne rând pe rând,
de iți răsuna în ureche
pe după ceturi luna lunecând
Neliniști vechi, și glasul lor hoinar
spre neștiut încet ne mână
Ne-oprim o clipă... apoi mergem iar
prin ceața uda, mână-n mână
și văzul tău pe piept imi suie
ca un păianjen beat. și nu imi spui
că mi s-a prins surâsu-ți amărui
de buze, fața amăruie
Chemările ne scutură în sân
durut zornăitoarea salbă...
...........................
Și de-aș fi fost copac bătrân, bătrân,
tu ai fi fost o frunză albă
sau poate înserarea.
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Nichita Stănescu
- Tip
- Poezie
- An
- 2005
- Curent
- Neomodernism
- Cuvinte
- 114
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 22
- Actualizat
Cum sa citezi
Nichita Stănescu. “Cântec de lună nouă.” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/nichita-stanescu/poezie/cantec-de-luna-nouaIntrebari frecvente
Comentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.