Confundare
de Nichita Stănescu(2003)
1 min lectură
Mediu
Cine ești tu, cel care ești,
și unde ești, când nimic nu este?
Născut dintr-un cuvânt îmi duc înțelesul
într-o pustietate divină.
Întreb dacă sunt, dar strigătul
nu se rupe de mine,
și una cu el rămân, adăugând
deșertului singurătate.
Cu harul vreunei silabe
urnesc din înțepenire, întruna,
golurile sferice în alte goluri
aidoma lor, și fără de margini.
Fixitatea neființelor mereu o clatin
într-un azi etern cu aură de vid -
mă rog să fii, de mine însumi
mă rog să fii. Arată-te.