Cele noua raiuri
de Nichita Stănescu(2005)
2 min lectură
Mediu
Fiecărui pas al tău
I se cade o caleașcă.
N-a căzut de mult o pleașcă
așa grea pe capul meu!
Colțul străzii dacă-l dai,
ai și nimerit în rai.
Îngerași cu buci grăsune,
stau la poartă, să te sune,
căci, desigur, se cuvine
mare cinste pentru tine
și hodină pentru mine...
- Capul tau e-un zurgălău,
sună-anevoios și rău!
Și numai urechea mea
te aude, dacă vrea.
- Raiul-al doilea, și el
mai departe e, nițel,
cum dai colțul celălalt,
lângă pompa de bazalt
(N-are robinet; în schimb
să-i dai drumul poți, c-un nimb,
și-o să curgă doar caimac
și lună de vârcolac)
\'nuntru, îngerimea snobă,
poartă numai roți de sobă
Iar la șold, ca sabie,
Numai câte-o vrabie!
- Cerul-al treilea, firește
nici nu se deosebește
de-al doilea - decât
că-i mai mic și mai urât.
Sfântul Pavel dacă tu-l
zăvorăști cu lacătul,
treci de-adevăratulea
în raiul al patrulea,
unde prietenul Francois
te poftește pe-o saltea
tot de scânduri rihtuite,
pe sub tine nădușite,
ca sa te învețe-așa
raiul cel de-al cincilea!
- Fiindcă-ți place-acest popas
și n-am vreme, eu te las
și plec singur, mai departe,
prin raiul șase și șapte,
unde voi întârzia...
(Singur, fără dumneata)
Așteptând, junghiat e jind
babele să ouă -
raiurile opt și nouă
în construcție fiind!