Frumos ești calule!
de Nichita Stănescu(2009)
1 min lectură
Mediu
Cum merg prin acest oraș locuit numai de tine,
sus pe dărâmîtura zidului cu iarbă plouată,
un cal mi se-arată păscând lumine,
inima păscându-mi, un cal se arată.
Frumos ești, calule, arătare, vedere.
Sufletul meu rău încă ar fi
pe șaua ta, de-a-ncălare-n putere
o, temperatură și iute bătaie!
Să stea ploaia să înceteze!
Cărămidă nouă, cărămidă nouă!
Sus, tot mai sus,
Excelsior!