O confesiune
de Nichita Stănescu(2003)
1 min lectură
Mediu
Încă nu pot să înalț un imn liniștei
pe care mi-o doresc și de care-mi este foame.
Nici o casă în care am stat
nu m-a ținut prea mult înlăuntru ei.
Aș vrea să pot să locuiesc
în propriile mele cuvinte,
dar îmi atârnă greoi prin ușile lor
trupul spre regnul animal.
Bucuros aș da câinilor ce este al câinilor
și arțarilor ce este al arțarilor,
dar urletul câinilor este pentru mine închis,
iar mirosul arțarilor oprit.
Va trebui să mă mut mult mai sus,
va trebui să arunc lestul, -
dar numai gândul că ceea ce este sus
este aidoma cu ceea ce este jos, -
mă tulbură și mă face să aflu
că orice azvârlire nu are direcție,
că orice lepădare e statică.
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Nichita Stănescu
- Tip
- Poezie
- An
- 2003
- Curent
- Neomodernism
- Cuvinte
- 125
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 19
- Actualizat
Cum sa citezi
Nichita Stănescu. “O confesiune.” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/nichita-stanescu/poezie/o-confesiuneIntrebari frecvente
Comentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.