Autoportret in timp de veghe
de Nichita Stănescu(2002)
1 min lectură
Mediu
Autoportret in timp de veghe
Veghez la poarta lumii fara de canate:
aici, ideile, cuvintele noastre devin
adevarate.
Iau chipul zvelt al podurilor de beton,
iau trupul vechi al schelelor de fier,
le-atingi cu auzul si ele au sunet, au ton,
le izbesti cu privirea si ele nu pier,
le pipai cu trupul, cu sufletul, si vezi ca
exista.
Aici începe lumea noua comunista.
Cuvintele goale, ideile ciunte raman afara,
Aer se fac, înnorat, tigva-ngropata-n nisipuri
de fiara.
Veghez si sunt drept si înalta e umbra mea.
Constelatia ochilor mei e atrasa de rosia stea,
O, pasarile s-ar putea odihni în ele
ca pe niste ramuri colorate.
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Nichita Stănescu
- Tip
- Poezie
- An
- 2002
- Curent
- Neomodernism
- Cuvinte
- 107
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 18
- Actualizat
Cum sa citezi
Nichita Stănescu. “Autoportret in timp de veghe.” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/nichita-stanescu/poezie/autoportret-in-timp-de-vegheIntrebari frecvente
Comentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.