Ah, copacule
de Nichita Stănescu(2005)
1 min lectură
Mediu
Ah, copacule, frunza ta imi cade pe umar,
soarele-si roteste ochiul, cazand la orizont,
umbra ta e lunga si subtire
pe campul acesta pustiu, de piatra
Am ramas asa, tinand in mana
saua si hamurile cu miros de cal
Mi-ar parea foarte rau sa mor...
Poate si pentru ca nu mi-e sete,
pentru ca as vrea sa plec, ramanand
de dragul unui cal care putrezeste
si-al unui copac cu frunze cazand
Pana unde - nici eu nu stiu
si nici ce intamplari vor fi in sufletul meu.
Ah, copacule, stelele sar dintr-o margine de pamant
si e dulce caldura si e un timp si e o liniste
ca o flacare verzuie, arzand!
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Nichita Stănescu
- Tip
- Poezie
- An
- 2005
- Curent
- Neomodernism
- Cuvinte
- 112
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 16
- Actualizat
Cum sa citezi
Nichita Stănescu. “Ah, copacule.” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/nichita-stanescu/poezie/ah-copaculeIntrebari frecvente
Comentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.