Valeria Pintea

A mai trecut o zi din zilele-mi pustii Și n-am putut să pierd nimic din tine, Trăiesc alternativ dureri și bucurii Cu amintirea ta săpată-n mine. Adânc te simt chiar și azi în gândul meu, În

Mi-am căutat liniștea în răsărit de zori Și-amiaza m-a găsit îmbălsămată Cu-arome proaspete ce-mi dau fiori Și-mi încunună viața zbuciumată. Și am găsit trăire în sunet și culoare, Am renăscut

Din fiecare clipă ce-a trecut Tot așteptându-ți inima, iubite, Am strâns noian de gânduri rătăcite, Iar lacrimile toate s-au pierdut. Aștept, dar știu că tu ai dispărut Atunci din calea mea,

Zi de toamnă frumoasă, senină, Îmi trezești nostalgii și durere Și-n copacii cu frunza-n rugină Tu aduni an de an tot mai multă putere. Regăsesc vise ce renasc în mine, Amintiri și frânturi

E o contradicție-n mine ce sfărâmă Încrederea, iubirea și credința, Mă macină, m-apasă neputința Și-n sufletul meu totul se dărâmă. Și nu-nțeleg cum din lumini și vise Numai întuneric și

Stă singuratică-n pustiu Floarea de trandafir uitată De timpul care curge viu Ca într-un basm cu-„a fost odată”. Și își ridică sus spre cer Petalele cu-aromă dulce Și-n viața plină de

De ce plâng Doamne, când Tu ești lângă mine Și-ai fost de-a pururi în fiecare zi? De ce să-mi pierd încrederea în Tine, Pentru că oamenii nu pot iubi? De câte ori în suflet deznădejdea

Azi chipul drag îți e parcă de ceară, Fața tristă o-ntorci înspre trecut, N-ai vrut să zbori sau poate te-a durut Să-ngenunchezi natura-n primăvară? Nu poți simți din nou căldura verii Prin

Acolo unde cerul sărută marea Te caută și acum sufletul meu, Am înțeles încă demult chemarea Spre înălțimi, dar este foarte greu. Acolo unde zarea cea albastră Sărută marea înaintea

Ai primit o tandră mângâiere, Ce vis frumos; sau e realitate? Te-nalți spre cer, dar nu mai ai putere Și cazi din nou și nu crezi că se poate. Când sufletul îți este pus în palmă, Tu-l strângi

M-ai înviat spre-a mă ucide iar, Minciuna, lașitatea sunt crezul tău în viață, Dac-ai primi doar dragoste în dar Tot n-ai avea puterea să mă privești în față. Te-ascunzi în dosul miciunilor

Mi-ar plăcea să plutesc ca fulgii moi Ce cad ușor pe tot ce ne-nconjoară Aș vrea să simt căldura dintre noi Ca raza strălucind în primăvară. Aș vrea să mă mai mângâi în cuvinte, La fel de

Ai fost credința mea și încă ești, Ai fost și ești iubirea vieții mele, Dorința mea și patima mea ești, Trăirea mea și visul meu spre stele. Bucurie ai fost și încă ești Și ești tot ce a fost

Când te privesc, lumini din ochii tăi M-aruncă pentru-o clipă-n disperare Și îmi doresc să nu cred că sunt răi, Dar, tu privești mereu în depărtare. Ce soi de-amintiri te-nlănțuie-n tăcere, Te

Doream să opresc timpul, curcubeu de lumină, cuibărit în mine. Visam cu ochii deschiși, crezând că așa nu va putea să mă trădeze furișându-se sau trecând nepăsător peste

Aș vrea să cânt, dar coarda-mi este ruptă, Ce greu îmi e atunci când plec de-acasă! Când dorurile grele sufletu-mi apasă Aș vrea să zbor, dar aripa mi-e frântă. Și mă întreb:”în mine ce-am

În primăvara sufletului meu Ai intrat fără să-mi ceri părerea, Mi se părea că o să vii mereu, Că o să-ți simt tot timpul mângâierea. Și a sosit și vara cea fierbinte Și ne-am iubit fără să ne

Plâng norii astăzi pentru suflete vii Ce se zbuciumă-n lipsuri; cumplita furtună Rănește adânc, le face pustii Și plouă-n rafale și tună! Cad stropi de ploaie pe frunze mișcate De vântul

Azi simt un dor cumplit și îmi lipsești; Mări și oceane se zbuciumă-n mine În fiecare clipă când nu ești, Cât îmi doresc să fiu mereu cu tine! Așa cum zilnic florile cerșesc O rază caldă-n

Dar tu, de ce nu mai revii? Te-aștept și-acum în nopțile pustii. Cumplite doruri îmi umbresc trăirea Din sufletul ce tu, atât de bine-l știi. De ce-ai lăsat în urmă-ți amăgirea? De ce mă faci

Învață de la plante cum să iubești tăcerea, E aur scump ce-n tine-l poți păstra, Imensa bucurie pe care-o dă plăcerea De-a fi tu însuți, de a putea ierta. Privește-atent copacii ce-n marea lor

E-atât de greu să nu te văd nici azi, E-atât de trist că nu ești lângă mine, Degeaba cresc pădurile de brazi Dacă eu respir numai prin tine! Degeaba crește dragostea, iubirea Care-ai sădit-o-n

Simt cum se duc-n van iubire și speranță Mă pierd într-un abis, mă mistuiesc în ceață Și amintiri ce dor le retrăiesc mereu De ce-am pierdut iubirea? De ce-i atât de greu? Te simt atât