Artemis
de Nichita Stănescu(2005)
1 min lectură
Mediu
Tigrii sunt zvelți, fiindcă-i iubește ea.
Ea e Artemis! Ea poate, ea știe.
Palisandrii se-nchină cu umbră grea
când trece și sună sandaua ei vie.
Ea-și ține inima în trupul meu
și coama și-o ține în ramuri.
E arcul ei vertical curcubeu!
De degete-i flutură flamuri.
Ea e Artemis! Vorbește când vrea
Tace când vrea, ca delfinii.
Ea vede zigzaguri numai de stea
și gândește ca iarba, în linii!
Ea-și tine timpul în reci nisipuri
dintr-o clepsidră de noapte-zi.
Dacă vrea ea, pe chip, șapte chipuri
ca ale mele-i pot străluci!