A se fi
de Nichita Stănescu(2009)
1 min lectură
Mediu
Mie mi se poate da numai
ceea ce pot uita.
Sunt chinuit de zei
pentru că ei nu-mi încredințează
propria-mi suferință, - ci
lipsa ei, cunoscând că am avut-o,
adică.
Uitarea ei, neaducerea chiriașă
de aminte
a locurilor
și a timpurilor frumoase
din mine și de pe mine...
Sunt apăsat de amintirea
faptului că am uitat!
Mâine mi se va spune:
ieri ai omorât un zeu!
Voi fi, da, ghilotinat
pentru o crimă de care
nu-mi aduc aminte.
Ah, moarte, ești gluma cinică
a zeilor
care dau să mănânce ambrozie
de-aldelor mine
care sunt de la inimă în jos
chiar ambrozie.
... Sare din mine, liniștindu-mă,
lipsa mea de martori de rău și de bine,
înțelegerea scurtă,
a razei, a piramidei, a ierbii
sau a crimei
pe care am desigur făcut-o
și am uitat-o.
-Ești?
-Mă sunt!
A se fi, sufletul,
îmi apare se fiind.
A fi e fără de suflet.