Cântec
din Argotice
de Nichita Stănescu(2005)
1 min lectură
Mediu
Dintre pietrele lungi pe care le-ating
cu mana,
privirea ta suna cel mai indepartat.
Acum ti-o marginesc treptele albe,
acum ti-o sfarseste luna
pe care joaca aschiile soarelui cufundat
Surasul tau, cu colturi abia arcuite
deasupra-ntinderilor ovale de nisip,
si dupa mine va fi, si dupa oasele mele albite,
si dupa chipul tau, fara chip
Mai ingenunchi si scurg nisipul dintr-o palma
intr-alta,
ca-ntr-o clepsidra rasturnata aerian,
in timp ce scara cu trepte albe, inalta,
si-a risipit si treptele pe care le urcam.
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Nichita Stănescu
- Tip
- Poezie
- An
- 2005
- Curent
- Neomodernism
- Cuvinte
- 83
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 15
- Actualizat
Cum sa citezi
Nichita Stănescu. “Cântec.” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/nichita-stanescu/poezie/cantec-108222Intrebari frecvente
Comentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.