Liniște
de Nichita Stănescu(2003)
1 min lectură
Mediu
Un nu știu ce în seara aceea era,
plopii îmi păreau piroane în palme de Iisus
și se făcea că în tăcere piatra ne cânta
un tril de sus, de foarte sus.
Stam blând și fără de gândire,
doi ochi n-aveam, ci două inime aveam
și trupuri multe-n nesfârșire,
ah, traversându-le le și pierdeam.
Căzu pe mine un cuvânt
mai greu decât o cruce,
v-am zis de mult: nu am mormânt,
nici unde să-l pot duce.
Stau blând și fără de visare
și vast și mult sărat,
cum orizontul peste mare
este coroană de-mpărat.