După înălțarea zidurilor
Volumul: Sensul iubirii 1960
de Nichita Stănescu(2009)
1 min lectură
Mediu
Vezi,
și eu am avut un vis.
Vroiam foarte mult să mă desprind, să mă arcuiesc,
să fac un salt.
Cel mai greu mi-era primul pas!
Mă și durea puțin glezna piciorului drept
din pricina asta.
Frânghia gravitației
mă trăgea imediat înapoi.
Vezi,
nici nu-mi închipuiam că am s-o tai.
Mă gândeam foarte mult
și poate că păream câteodată chiar caraghios,
cum țopăiam într-un picior.
Pe strada asta au lucrat oameni.
Am știut-o de la mare depărtare
după mirosul prietenos al asfaltului.
Tu treceai pe sub platani,
parcă dând la o parte cu mâna
fâșii strălucitoare pe care luna
le strecura printre frunze, până jos.
De aceea te-am ajuns din urmă,
împodobind tăcerea dintre noi
cu vorbe întâmplătoare,
curios să-ți zăresc arcul surâsului.
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Nichita Stănescu
- Tip
- Poezie
- An
- 2009
- Curent
- Neomodernism
- Cuvinte
- 123
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 25
- Actualizat
Cum sa citezi
Nichita Stănescu. “După înălțarea zidurilor.” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/nichita-stanescu/poezie/dupa-inaltarea-zidurilorIntrebari frecvente
Comentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.