Tonul
de Nichita Stănescu(2002)
1 min lectură
Mediu
Osul e o bucurie numai atunci când este os al fruntii,
când apara iar nu dezbina,
cum e vertebra alcalina
din toiul greu al carnii si al nuntii.
Mă voi supune la dezobisnuire de
felul meu de-a fi,
dar nu la parasire,
ce-o tine-n dinsul verbul lui a fi.
M-oi dezobisnui si eu de trup,
nascand un Fat-frumos al verbelor,
cum lupul s-a dezobisnuit de lup,
de foame.
Am să mă dezobisnuiesc de stelele cerului
cum apa ingheata dezobisnuita de fulgul zapezii,
îmi voi lua trupul infrigurat
si da-l-voi eu insumi să mi-l pasca iezii.
Să mă dezobisnuiescsa mai fiu om
mi-a fost dat destul de usor.
Să mă dezobisnuiesc să
traiesc mi-a trebuit doar o moarte cu omor.
De lupi mă dezobisnuiesc cel mai greu,
sunt singuri si pe zapada.
Desigur, va trebui să mă dezobisnuiesc singuratate.
Desigur, va trebui să mă dezobisnuiesc de zapada.
In rest, vreme trece, vreme vine.
"Noduri si semne" (1982)