Beatrice Zornek Claudia

Răspunde-mi la neajunsurile oglinzii în care mă reflect Cu stupoare Arunc cu pete de culoare înspre parcurile părăsite Argintuiește-mi aripile Cireșele penelor mele se scurg spre

Vin cu scorțișoară la tine te presar peste crâmpeiele de zăpadă ca alba moș crăciuni cu bărbi false ne întâmpină peste umerii norilor noi, muritori de rând, ne facem veacul peste timpanele

Mi-am amintit o dată cum gândul tău s-a răspândit în soare și vântul, cuvântul surâsului tău nebănuit și-a respirat petalele de lumină ce trup de lut ar putea să ardă de atingerea orizontului

Suntem vii Asta mi-a spus-o soarele Când mă aflam în el Suflă încet și umbra mea siddhartiană va deveni un ban - gaj pentru iubirea ta nu te voi putea iubi nu aș mai ști să te cânt revino printre

Să privesc până în sufletul tău, cu toate semnele de circulație Ce ar putea apărea pe drum Sens unic înspre inima ta, mi-e interzis chiar să parchez în apropiere Voi face o pană doar ca să staționez

Îți zâmbeam eu la un text Comentam pe marginea unei astenii de primăvară Mă îndrăgostesc pe zi ce trece, îți spuneam Și-mi miroase primăvara a meduze Te privesc și prin chipul tău se petrece Chipul

Cu palmele umede cu ochii impaianjeniti imi zambeste piatra de moara Nu povara vietii ne apasa pe noi ci greutatea cantarului pe care il ducem in spate ne traim

Suntem liberi să murim și totuși ne sărutăm pe gură Nu oprim timpul, i-l dăm Universului ca pe o damă de pică un nor murdar nu ne spălăm de păcate decât în măsura în care păcatele se spală de

Îmi cresc plete, o cărămidă mă doare îmi rup pielea de rădăcini un castel și nici o bucurie ce greu e să fii o plantă muritoare sunt rece și trupul tău mă îngheață sunt noapte și nu mă

Gandeam un gust amar la diminetile ce vor veni pasari zburatoare felinarul din fata blocului pulsand lumina eu si mama mea in drum spre casa. Mi-am pierdut bratara de aur munca la camp nu ma

A venit si pentru mine. Noaptea, la ora 1, cu un cer alb cu putina stralucire cuvintele mi le-am implantat adanc, pana la radacina mintile ni s-au pierdut, bete dimineata nu va mai veni nu ca

Modernă, modernă, nu credeam că am să te gasesc atât de aproape de coastele mele, nu știam că ritmurile nocturne te caracterizează, agnostic bătrân și nenorocit, nu credeam că iubirea mai

Am hotărât să văd, să văd cu toți ochii cu toate degetele ochilor mei cu toți genunchii în care îmi târăsc existența nu cer milă și nici n-aș putea iubi vreodată frumoaso, când îmi zâmbești se

stăteai turcește făcând exerciții Lamaze și în inspirația ta furai tot universul plantele se aplecau de frică să nu te sperie respirarea lor visele se făceau mici și tu stăteai, îți mângâiai

Iar mă bați tu, nor cu ceață și cu dor, și cu durere... Cineva îmi stinge suflul sfinți privesc pe geamuri ude răsuflarea mea fierbinte o privești prin alte case mă iubești prin alte

Mă baricadez între două șoapte aceste două cuvinte pe care demult le-ai uitat și îți răspund: Nu! la mine nu va fi niciodată mai întuneric la aceeași oră ochelarii mei se vor afla în același

Hei, de ce te ascunzi? marea nu e chiar așa departe un iceberg de lumină îți zâmbește galeș printre pleoapele strânse de frig privesc umbre de oameni grăbiți înspre mansardă E ora nouă, e ora

Si poate, daca nu as fi beata as vedea lucrurile mai altfel Si poate, daca ar ploua valurile ar fi mai mari din orice unghi ai privi iubirea e aceeasi oricum ti-ai aminti craciunul e

Nu mai vreau carne de om spre iubire ca pasarile ce se rostogolesc in cer stranut si imi continuu drumul e gri soarele, imi arde parul e trist si tarziu plange-ma, plange-ma si pe mine eu sunt