Poetul ca și soldatul
de Nichita Stănescu(2003)
2 min lectură
Mediu
Poetul ca si soldatul
nu are viata personala.
Viata lui personala este praf
si pulbere.
El ridica în clestii circonvolutiunilor lui
sentimentele furnicii
si le apropie, le apropie de ochi
pîna cînd le face una cu propriul sau ochi.
El îsi pune urechia pe burta cîinelui flamînd
si îi miroase cu nasul lui botul întredeschis
pîna cînd nasul lui si botul cîinelui
sunt totuna.
Pe caldurile groaznice
el îsi face vînt cu aripile pasarilor
pe care tot el le sperie ca sa le faca sa zboare
Sa nu-l credeti pe poet cînd plînge
Niciodata lacrima lui nu e lacrima lui
El a stors lucrurile de lacrimi
El plînge cu lacrima lucrurilor.
Poetul e ca si timpul
Mai repede sau mai încet
mai mincinos sau mai adevarat
Feritii-va sa-i spuneti ceva poetului
Mai ales feriti-va sa-i spuneti un lucru adevarat
Dar si mai si, feriti-va sa-i spuneti un lucru simtit
Imediat el o sa spuna ca el l-a zis,
si o sa-l spuna într-asa fel încît si voi
o sa ziceti ca într-adevar
el l-a zis
Dar mai ales va conjur,
nu puneti mîna pe poet!
Nu,nu puneti niciodata mîna pe poet!
...Decît numai atunci cînd mîna voastra
este subtire ca raza
Si numai asa mîna voastra, ar putea
sa treaca prin el
Altfel ea nu va trece prin el,
si degetele voastre vor ramîne pe el,
si tot el va fi acela care se va lauda
ca are mai multe degete decît voi.
Si voi veti fi obligati sa spuneti o da,
ca într-adevar el are mai multe degete...
Dar e mai bine, daca-mi dati crezare,
cel mai bine ar fi sa nu puneti
niciodata mîna pe poet.
...Si nici nu merita sa puneti mîna pe el.
Poetul e ca si soldatul
nu are viata personala.