Prin tunelul oranj
de Nichita Stănescu(2003)
1 min lectură
Mediu
Cu spaimantatoare viteza-am trecut
prin tunelul oranj
cu spaimantatoare viteza,
cand m-am trezit eram chiar pe camp
cazut de cal.
M-am bucurat de ganganii,
de maini m-am bucurat si de picioare,
de cerul albastru si mare,
iar nu oranj.
Ah, tu, tunel!
Ce glont ai tras prin tine?
Si inspre cine-ai tras?
Si inspre cine?
Au tras in animale, in ierburi si in tantari
si au facut de apa piatra,-
iar pestii dinlauntrul ei, cei mari,
ne-atarna peste ceruri, stele.
Ah, ce amprenta e si cerul asta!
Eu dupa ea o sa te aflu,
poate mai faci din nou din peste piatra,
poate mai faci din nou din piatra
nastere de rauri reci.
Pe cine trebuie sa pedepsesc eu
prin moartea mea,
pe ce violet sa-l vaduvesc de vanat,
bucuria de a fi
a carui ochi lacrima este ?
De ce mi-ai dat mai mult decat trecatorul meu zid?
De ce ma obligi sa gandesc cu vederea?
De ce trebuie sa tin cate-un mar in fiecare mana
Cand mana pe sine insasi se tine
si fara durere
......