Destin
de Nichita Stănescu(2002)
1 min lectură
Mediu
Când am deschis ochii, mă aflam
în acest trup pe care-l vezi
și vinovat de felul lui eram,
cum vinovate-s frunzele că-s verzi.
Și deodată-am început să știu
mersul luminii și-al strigării
și să simt pomii toți, pe viu,
și curba dureroasă-a zării.
Să urlu sfâșiat de păsări repezi,
să ard lovit de-un meteor,
s-adorm pe gâturi lungi de lebezi,
și de lopeți de bărci, izbit, să mor.
O, fiece silabă mi-e colț de elefant,
cu fildeșu-n amiază răsucit,
și fiece privire delirant
se recompune-n literele reci, de mit.
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Nichita Stănescu
- Tip
- Poezie
- An
- 2002
- Curent
- Neomodernism
- Cuvinte
- 89
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 16
- Actualizat
Cum sa citezi
Nichita Stănescu. “Destin.” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/nichita-stanescu/poezie/destinIntrebari frecvente
Comentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.