Al pămîntului
de Nichita Stănescu(2006)
1 min lectură
Mediu
Stau și ucid în liniște,
ființele rezistente ale melancoliei
Pe lupi mai întîi, apoi duhul
albastru,
pe jederi mai întîi, apoi mistreții
și rîșii.
Îi smulg încet
din maxilarul închipuirii.
Fără dinți oasele
par mult mai blînde.
Stau și ucid în liniște
și din ce în ce,
cerul din jurul meu
se iluminează
Iau apoi plugul
și-l înfing adînc în pămînt.
Înapoia mea răsare
acoperit de grîu și de porumb
soarele.
Razele lui
sunt de grîu și de porumb...
Le aud revărsîndu-se-napoia mea
pe cîmpia arată.