Tinerii
de Nichita Stănescu(2010)
1 min lectură
Mediu
Se sărută, ah, se sărută, se sărută
tinerii pe străzi, în bistrouri, pe parapete,
se sărută întruna ca și cum ei înșiși
n-ar fi decât niște terminații
ale sărutului.
Se sărută, ah, se sărută printre mașinile-n goană,
în stațiile de metrou, în cinematografe,
în autobuze, se sarută cu disperare,
cu violentă, ca și cum
la capătul sărutului, la sfârșitul sărutului, după sărut
n-ar urma decât batrânețea proscrisă
și moartea.
Se sărută, ah, se sărută tinerii subțiri
și îndrăgostiți, Atât de subtiri, ca și cum
ar ignora existența pâinii pe lume.
Atât de indragostiți, ca și cum, ca și cum
ar ignora existența însăși a lumii.
Se sarută, ah, se sărută ca și cum ar fi
în intuneric, în intunericul cel mai sigur,
ca și cum nu i-ar vedea nimeni, ca și cum
soarele ar urma să răsară
luminos
abia
după ce gurile rupte de sărut și-nsângerate
n-ar mai fi în stare să se sărute
decât cu dinții.