La casa amintirii cu obloane și pridvor (Ion Pillat)
pe freamătul de frunze la tine tu mă chemi(Mihai Eminescu)
să-mi torni în suflet infinitul unui pahar de hidromel (Ion Minulescu)
Ochii tăi
E noapte…
în lumina pală a șemineului, știrb, negricios
ne jucăm plictisiți
jucăm cărți : 3-5-8
eu, tu și o umbră din colț.
Cândva era îngerul demon,
jucătorul cu moț
astăzi tot ce-a mai rămas
Puf în raze de soare
Plutești în adieri de-aramă
Dulceagă-i mângâierea ta,
tăcerea mea te cheamă...
dintr-un ocean de lacrimi
ai apărut în toamna vieții mele
și surâzând mi-ai spus
iubito,
Clipocit de licurici
Clopoței de lăcrămioară,
Toate-ajung la inimioară...
Dor amar de gânduri reci
Crengi plecate pe poteci
Vis plăpând de iasomie
Păsări și cântări o mie...
Codru-i
nisip ușuratic,
tu-n infinit ești nemișcat,
dar tu întors tot curgi, tot fugi...
m-am tot gândit
și-am să te ud, să te lipești de mine
și îți promit
că am să fiu mai dulce
ca mierea de
În valsul nopților de vară, de mult iubito
Rătăcesc pierdut printre străzile de-un verde mut,
Sunt doar un biet nefericit,
Puterile mi-s vlăguite...
Ah! cât aș vrea
Doar pieptul tău
Sclipiri lunatice răsar
din Þinutul de nicăieri, dacă ai uitat...
acolo m-ai dus ieri
asemenea unui fulg de zăpada într-o mână, nu fierbinte ci doar calda...
și fie pentru că asta a fost doar
merg pierdut
printre cărări,
mozaic de carne râncedă
proaspătă și
caldă-
la stângă văd grămăjoare buclate de sânge negru-năclit,
la dreapta
puhoi de sânge roșu, aprins, aburind...
primprejur
Trăind în întuneric, în abis,
vreau să-mi înec tot gândul,
ca-ntr-un vis,
cu un pahar de hidromel
să zbor, un fluture răzleț,
vegheat de raza dulce a soarelui
să-ți simt sărutul blând...
din
Printre frunzele de toamnă
Îmi apari în cale doamnă
Și din vălul de fecioară
Mi te-arăți acuma goală
Și pășești cu pași mărunți
Amândoi plutim desculți
Ne privim ca-ntr-o
Mă trezesc dimineța în lumina obscură
cu un aer obscur
și arunc o privire obscură, în sictir, pe calendarul obscur...
tocmesc în obscuritate
un plan straniu ca să ies în atmosfera obscură
de pe
Iubite,
Vara noaptea-i scurtă
Timpul nu o să ne-ajungă
Să ne iubim
Ca-n nopțile de iarnă…
Să povestim ce peste zi s-a întâmplat
Și c-un sărut
S-o luăm de la-nceput…
Iubite,
Vara noaptea-i
Secundele zboară,
minutele se duc
orele...
nici nu știi
că ziua deja a trecut
Timpul zboară,
anii se duc
amintirile...
nici nu știi
când le-ai lăsat în trecut
clipele zboară,
anii se
Trei ceasuri sunt de când s-a înnoptat
Și a început să ningă iar
Cu fulgi mărunți și drăgălași
Steluțe cristaline
Ce-apar ca din neant...
Trei ceasuri sunt de când s-a înnoptat
jăratecul se
Văd doar pietriș și flori uscate
Și umbre mari de umbre moarte
E totu’amar, dar și pustiu
Îmi pare negrul argintiu
Cad vreascuri din copaci, pe ape
Vin animale slabe să se-adape,
Iar florile,
Lac de frunze, puț de prund
Tremurând și murmurând
Valuri mari de vorbe dulci
Și fioruri în răscruci
Se aud în codru trist
Ce de-amar îi plictisit ...
Plânge după vremea bună
Cu-acel răsărit
Pe străzile pustii
luminate de felinarele încețoșate
de pânze groase de păianjăn poleite de praf...
deodat\' copacii îmi par oameni cu umbrele
O, Doamne, văd umbrele
Plimbându-se alene-n
Covorul de frunze
Foșnește sub pașii tăi mici
În timp ce vântul șuieră
Alungându-i pe cei de lânga mine...
Sunt singură...
Te-aștept de ceva timp
Sub stropii mici de ploaie
Ce