Loredana Baba

E noapte… în lumina pală a șemineului, știrb, negricios ne jucăm plictisiți jucăm cărți : 3-5-8 eu, tu și o umbră din colț. Cândva era îngerul demon, jucătorul cu moț astăzi tot ce-a mai rămas

Clipocit de licurici Clopoței de lăcrămioară, Toate-ajung la inimioară... Dor amar de gânduri reci Crengi plecate pe poteci Vis plăpând de iasomie Păsări și cântări o mie... Codru-i

Trăind în întuneric, în abis, vreau să-mi înec tot gândul, ca-ntr-un vis, cu un pahar de hidromel să zbor, un fluture răzleț, vegheat de raza dulce a soarelui să-ți simt sărutul blând... din

nisip ușuratic, tu-n infinit ești nemișcat, dar tu întors tot curgi, tot fugi... m-am tot gândit și-am să te ud, să te lipești de mine și îți promit că am să fiu mai dulce ca mierea de

Secundele zboară, minutele se duc orele... nici nu știi că ziua deja a trecut Timpul zboară, anii se duc amintirile... nici nu știi când le-ai lăsat în trecut clipele zboară, anii se

Pe străzile pustii luminate de felinarele încețoșate de pânze groase de păianjăn poleite de praf... deodat\' copacii îmi par oameni cu umbrele O, Doamne, văd umbrele Plimbându-se alene-n

Printre frunzele de toamnă Îmi apari în cale doamnă Și din vălul de fecioară Mi te-arăți acuma goală Și pășești cu pași mărunți Amândoi plutim desculți Ne privim ca-ntr-o

Lac de frunze, puț de prund Tremurând și murmurând Valuri mari de vorbe dulci Și fioruri în răscruci Se aud în codru trist Ce de-amar îi plictisit ... Plânge după vremea bună Cu-acel răsărit

Văd doar pietriș și flori uscate Și umbre mari de umbre moarte E totu’amar, dar și pustiu Îmi pare negrul argintiu Cad vreascuri din copaci, pe ape Vin animale slabe să se-adape, Iar florile,

Adiere melancolică Prin văzduh răspândești Miasmă de mahmuri... Fiori tacit mă cuprind Melancolie, gri, ploaie, sunt udă, haina mi-e greoaie Iluzii, amețeli, sughiț, mă stăpânesc

dragoste pură dulce tortură și amintiri minunate cu clipe nebune, cântece line și zile senine

Stoluri se văd în depărtări, În trecutul apropiat Pe ale cerului ușoare cărări În tonul striat Gânduri puține, prea mărunte

Puf în raze de soare Plutești în adieri de-aramă Dulceagă-i mângâierea ta, tăcerea mea te cheamă... dintr-un ocean de lacrimi ai apărut în toamna vieții mele și surâzând mi-ai spus iubito,

Doar vorbe fără sens Aud încet, intens Adie vântul rece Așa supărarea ne trece... visez cu ochii deschiși Flori cerșind în desiș...

Sclipiri lunatice răsar din Þinutul de nicăieri, dacă ai uitat... acolo m-ai dus ieri asemenea unui fulg de zăpada într-o mână, nu fierbinte ci doar calda... și fie pentru că asta a fost doar

În valsul nopților de vară, de mult iubito Rătăcesc pierdut printre străzile de-un verde mut, Sunt doar un biet nefericit, Puterile mi-s vlăguite... Ah! cât aș vrea Doar pieptul tău

Covorul de frunze Foșnește sub pașii tăi mici În timp ce vântul șuieră Alungându-i pe cei de lânga mine... Sunt singură... Te-aștept de ceva timp Sub stropii mici de ploaie Ce

Iubite, Vara noaptea-i scurtă Timpul nu o să ne-ajungă Să ne iubim Ca-n nopțile de iarnă… Să povestim ce peste zi s-a întâmplat Și c-un sărut S-o luăm de la-nceput… Iubite, Vara noaptea-i

Mă trezesc dimineța în lumina obscură cu un aer obscur și arunc o privire obscură, în sictir, pe calendarul obscur... tocmesc în obscuritate un plan straniu ca să ies în atmosfera obscură de pe

merg pierdut printre cărări, mozaic de carne râncedă proaspătă și caldă- la stângă văd grămăjoare buclate de sânge negru-năclit, la dreapta puhoi de sânge roșu, aprins, aburind... primprejur

Trei ceasuri sunt de când s-a înnoptat Și a început să ningă iar Cu fulgi mărunți și drăgălași Steluțe cristaline Ce-apar ca din neant... Trei ceasuri sunt de când s-a înnoptat jăratecul se