Delir

Pe străzile pustii

luminate de felinarele încețoșate

de pânze groase de păianjăn poleite de praf...

deodat\' copacii îmi par oameni cu umbrele

O, Doamne, văd umbrele

Plimbându-se alene-n șosete...

A început să plouă

Păcat că nu am ștergătoare... am doar o batistă plină de mucigai și putredă de la atâta ploaie,

dar, Doamne, aud un zbucium surd

În fadul oraș de vermut...

Pașii îmi par din ce în ce mai mici, mai greoi

Vântul mă-npinge cu putere, îmi ghidează pașii târâți alene

spre gardurile de boscheți, de nuiele

Ce mărginesc străzile – pustii sub umbrele

Îmi simt picioarele

cum nu vor deloc să m-asculte

Mi-e capul de plumb

Cuvintele mi-s mute...