Trei ochi
de Nichita Stănescu(2009)
1 min lectură
Mediu
Mă mângâiam de lucruri când eram
un prinț zănatic și bolnav,
pe nici al nimănuia geam
mă străbăteam de tot octav.
Ce cântec, ho, doar pentru munți
ți-am săvârșit ca să-l asculți.
Ce cântec, doamne, ha și ha,
cu retezatul gât îl voi cânta.
Ce rochie de sânge roșu
îți va striga în zori cocoșul.
Ce umbră fi-va moartea mea
la lunga de hlamidă-a ta.
Veni-va soarele din nou,
lumina îți va fi ecou
la ochii tăi cei orbi și grei,
albaștrii de toți trei.