În drum spre Cartagina
de Nichita Stănescu(2009)
1 min lectură
Mediu
Părea că mă locuiește și că venise,
lăsase o parte din cai pe ficatul meu.
Ce miros, doamne, de potcoavă,
și de vărsături de stea grasă!
Descălecase și tâmpla și-a pus-o pe tâmpla mea.
Dezbrăcându-se de armura murdară de sânge,
înota, când într-un ochi al meu,
când în celălalt.
Spălându-și trupul luminos cu vederea mea.
M-a rugat să întâlnesc noaptea
și să împing cu un cuvânt stelele fixe,
ca și cum aș fi putut s-o fac...
De dragoste de el și din legea ospeției,
am putut ce nu se poate.
Am fost ne mai fiind, pe morți i-am făcut să viseze,
rugina de pe săbii am atârnat-o de stele,
cu brațul drept am dat la o parte noaptea
arătându-i infinita noapte.
Sânge proaspăt, petrecere mare,
în drum spre Cartagina.
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Nichita Stănescu
- Tip
- Poezie
- An
- 2009
- Curent
- Neomodernism
- Cuvinte
- 129
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 20
- Actualizat
Cum sa citezi
Nichita Stănescu. “În drum spre Cartagina.” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/nichita-stanescu/poezie/in-drum-spre-cartaginaIntrebari frecvente
Comentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.