Sfârșit de anotimp
de Nichita Stănescu(2002)
1 min lectură
Mediu
Eram atât de atent,
încât se stingea-n cupole amiaza,
iar sunetele înghețau în jurul meu,
prefăcându-se-n stâlpi răsuciți.
Eram atât de atent,
încât plutirea ondulată-a mirosurilor
se prăbușea-n întuneric
și parcă niciodată n-aș fi-ncercat
frigul.
Deodată
m-am trezit atât de departe
și de străin
rătăcind înapoia chipului meu,
ca și cum mi-aș fi învelit simțurile
cu relieful fără de noimă al lunii.
Eram atât de atent,
încât
nu te-am recunoscut, și poate
că vii mereu,
în fiecare oră, în fiece secundă,
și treci prin așteptarea mea de-atunci
ca prin fantoma unui arc de trimf.