Balada motanului
de Nichita Stănescu(2005)
2 min lectură
Mediu
Motan m-as fi dorit să fiu
cu coada-n sus, cu blana-n dungi,
cu gheare si mustete lungi,
c-un ochi verzui si-un ochi caprui.
La ora când tiris-grapis
zapada noptii se aduna
eu, cocotat pe-acoperis,
să urlu a pustiu la luna.
Si-atuncea, sapte gospodine
să dea cu bolovani în mine
si să mă-njure surd, de Domnul,
ca le-am stricat, urlind, tot somnul.
De sus, din virful saptaminii,
să le rinjesc urlat, scirbos:
iubesc doar locul nu stapinii,
precum fac ciinii pentr-un os.
Si iarasi sapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna.
Motan m-as fi dorit să fiu
cu coada-n sus, cu blana-n dungi,
cu gheare si mustete lungi
c-un ochi verzui si-un ochi caprui.
Când zorii ziua o deznoada
să mă tot duc, să mă tot duc
si tinicheaua prinsa-n coada
s-o zdranganesc pe strazi, nauc.
Jegos si obosit, apoi,
cu matele în liturghie,
să mă adun, să mă-ncovoi
prin albiturile-n fringhie.
Ca-n fata unui sobolan
spinarea să mi-o fac colan
să scuip, să scuip si-n urma iar
hai-hui să plec pe strazi, hoinar.
Pisicile de prin vecini
să le gonesc pe la pricini,
să-mi fete fiecare-un pui
c-un ochi verzui si-un ochi caprui.
Iar când o fi uitat să mor
la circiuma din mahala
sorbita-n calea pumnilor
posirca acra viu să stea.
\"Hei... viata, viata... iesi din cort
hai, pune-mi-te iar pe dant...
te uita... zace colo-n sant
motanul mort, motanul mort...\"
11 August 1955