Dialogul
de Nichita Stănescu(2009)
2 min lectură
Mediu
Mie nu-mi spunea mare lucru
țipătul acela,
îmi răsuna ca un sunet oarecare.
Dar el, el imediat și-a dat seama.
Lui, lui i s-a vădit
că este un geamăt uman.
Omul, mi-a zis, ce feerie de frișcă!
Ai idee ce este acela un om?
Habar n-aveam.
Pentru mine un țipăt
era un țipăt.
Aveam acuratețea auzului.
El, era pasionat de lectură.
Zise: a simți, da,
însă a descifra,
da, repetat.
Omul este miniaturizat
și din materiale friabile.
O supă magnetică
și două-trei rețele,
suprapuse.
Suflet minim, tras
din sufletul mare,
cât să-l recunoască
dar nu să-l și priceapă.
Mă rog... îmi mai spuse el,
pe un glob atât de mic
nu se putea face mai mult!
... și nici nu era altfel
cu putință, și din ce...
Eu nu-mi fac probleme.
Þin la proprietatea numerelor
la tensiunea lor
și la timpul lor
față de moarte.
El, el însă răstoarnă totul
dintr-o plăcere de neînțeles.
Oamenii, zice, oamenii!...
și se melancolizează.
O feerie de frișcă
sunt trupurile lor,
îmi zice.
Au descoperit numele
și numărul. Despre
cuvânt, însă,
nu au nici o cunoștință deși
ei cred
că tocmai aceasta
îi definește...
Mie nu-mi spunea mare lucru
țipătil acela.
Îmi răsuna ca un sunet oarecare.
Tocmai mă frângeam în două
când tocmai mă frângea în două.
Dar el, el imediat
și-a dat seama.
Lui, lui i s-a vădit că este
un geamăt uman
Globul, îmi zise
este atât de mic
încât nu se poate face nimic
pentru ei,
absolut nimic...