Înmulțirea singurătății
de Nichita Stănescu(2009)
1 min lectură
Mediu
Rază lungă, nenorocoasă
care nu a apucat să izbească o sprânceană,
lumină mirosind a singurătate
nevăzută și mai neagră decât întunericul.
Nu erau destule mâinile pentru îmbrățișare,
n-ai ce căuta tu să cazi pe pielea noastră,
lumina de care n-are nimeni nevoie.
Tu care-mi smulgi copilul din pat,
tu care mă umilești
înmulțindu-mi trupul cu ochi.