Geneză
de Nichita Stănescu(2003)
1 min lectură
Mediu
Ne opream in fata fiecarei luciri,
atingandu-ne tamplele.
Si cum te tineam cu bratul, langa inima,
coama ta inelata-mi imbraca umarul
cu o mantie fosnitoare.
Ne priveam unul pe celalalt, deodata,
ca pe o harta a lumii.
Radeam de infatisarea noastra, de faptul
ca am doua maini.
Le-ntindeam in aer, si tu
credeai ca sunt doua spite de roata,
in timp ce gandurile ni se fugareau
pe o aeriana campie.
Se chemau, se sarutau
pe o aeriana campie.
Uite, strigai, pe-aceste frunti omenesti
se sprijina lumea ideilor,
asa cum odinioara pamantul se sprijinea
pe spinarile elefantilor indici!