Melodie povestită
de Nichita Stănescu(2003)
1 min lectură
Mediu
Dragostea pe care ți-o purtam pe-atunci
făcea din mine un bărbat aproape frumos.
Mă gândeam până la orizont
și chiar
izbutisem să mă gândesc până la soare.
Erai atât de subțire, și coama neagră
ți-o lăsai fluturată, pe umeri.
Când vorbeai, glasul tău ucidea fantome
și bătaia inimii mele îți dădea ocol
ca o planetă ce-ntârzie...
Acum,
când întâmplarea binecuvântată
mi te-a adus în cale,
soarele meu se întunecă,
și cerul și-arată stelele sticloase,
ca să mă gândesc încordat până la stele!