Un soldat...
de Nichita Stănescu(2005)
1 min lectură
Mediu
Un soldat tinandu-se cu mainele
de marginea unui nor...
De bocancii lui,cu mainile inclestate
se tine alt soldat.De bocancii lui
altul,apoi altul,apoi altul si altul,
si-asa pana-n miezul pamantului.
Eu ma las s-alunec pe sirul lor
ca pe-o franghie,
si-alunecand, cataramele
centurilor lor,imi zgarie fata.
Si-alunecand, imi zgarie pieptul
si-alunecand,alunecand,imi sfasie
fasii din carne,
si-alunecand, alunecand ramane din mine
numai scheletul.
Cand in sfarsit ajung,ma-ntind cu tampla
pe o piatra.
In timp ce dorm ,fasiile smulse
se-ntorc de sus si ma-nvelesc.
M-ajunge din urma si sangele pierdut,
si durerea.
Deschid ochii,ma uit.
Coloana de soldati, nu se mai vede.
Probabil ca vantul a-mpins-o
cu nor cu tot, in alta parte.
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Nichita Stănescu
- Tip
- Poezie
- An
- 2005
- Curent
- Neomodernism
- Cuvinte
- 110
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 25
- Actualizat
Cum sa citezi
Nichita Stănescu. “Un soldat....” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/nichita-stanescu/poezie/un-soldat-2Intrebari frecvente
Comentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.