A mea
de Nichita Stănescu(2004)
1 min lectură
Mediu
Singurateca ea mă asteapta să-i vin acasa,
In lipsa mea ea se gindeste numai la mine,
ea cea mai draga si cea mai aleasa
dintre roabele sublime.
Ei i se face rău de singuratate
ea sta si spala tot timpul podeaua
până o face de paisprezece carate
si tocmai să calce pe dinsa licheaua.
Ea spala zidul casei cu mâna ei
si atirna pe dinsul tablouri
ca să se bucure derbedeul, e-hei
cazut de la usa-n ecouri.
Ea isi asteapta barbatul betiv
Ca să-i vina acasa
si degetele albe si le misca lasciv
pentru ceafa lui cea frumoasa.
Pregatindu-i-le de dezbatat
ea tine în boluri si zeama acra,
parul lung si negru si-l intinde de la usa spre pat
să nu greseasca barbatul niciodata
drumul predestinat.
In lipsa-mi , ma gindea numai pe mine.
Ea, cea mai draga si mai aleasa
Dintre zeitele sublime.
Ea sta plictisita si-atit de frumoasa,
Paru-i lung inunda toata podeaua
Stralucitor ca aurul de 14 carate
Si mai nevinovat, ca neaua.
Ea era icoana zidurilor lui,
Divinizata era de el in tablouri
Glasul ei, clincet de clopotel moale
Ingina argintie ecouri
Ea intimpina tacuta barbatul
Cind el venea cu pasi usori, acasa
Ea degetele-i albe si le misca usor
Peste ceafa lui preafrumoasa.
Dezbracata de maintia-i de roua
In boluri parea o ofranda cereasca,
Parul lung,stralucea de la usa spre pat
peste care barbatul pasea
negresind niciodata drumu-i predestinat.
Tragedia cenzurii nu l-a crutat nici macar pe Stanescu.
La Aurel Rau apar de asemenea bizazerii precum
\"Ia-ti zacon, Lumine
Si-n mediul tau lapon pe veci te du!\"
S-o fi dus , oare? De ce a ucis cenzura atita poezie?